Sala Palatului este o locatie excelenta pentru mai multe categorii de manifestari dar din pacate este destul de nepotrivita pentru concerte metal. Metalistul nu este obisnuit sa stea tintuit pe un scaun: el vrea sa sara, sa se miste, sa dea din cap, sa…. Pe de alta parte privind in jur am remarcat ca Tarja s-a transformat intr-o artista mainstream, publicul din sala variind ca varsta undeva intre 4 si 55 de ani. Dap nu o sa va vina sa credeti dar undeva prin spate am observat un bunicut cu 2 nepotele, probabil ca parintii fetitelor erau si ei prin zona. Am mai remarcat cativa corporatisti care isi aduceau aminte de concertele Vaya con Dios, Cesaria Evora, vorbeau de “drogatul ala de Bob Dylan” si isi exprimau speranta ca “satanistii de Dimmu Borgir nu or sa cante in aceeasi seara cu Motorhead”, dar cel mai mult m-a distrat un pusti care se plangea mamei ca “guvernul nu vrea sa ne bage o ora de mate in plus” -  chestie care mi-a imbunatatit considerabil opinia despre generatiile viitoare.

Trupele de deschidere nu au sunat rau dar pe tot parcursul prestatiei lor m-am intrebat de ce o solista de talia Tarjei nu a ales pentru deschidere niste nume ceva mai cunoscute. Scala Mercalli si Sylpheed sunt ok dar cam atat, ambele trupe mai au mult de lucrat si cred ca momentan nu se ridica la nivelul de opening acts pentru Tarja. Pe de alta parte tinand cont ca piesele Tarjei sunt departe de nivelul celor din perioada Nightwish probabil ca managemenul solistei a ales niste trupe care sa nu o puna intr-o lumina nefavorabila.

Scala Mercalli sunt o trupa italiana care interpreteaza un heavy metal destul de puternic influentat de Iron Maiden. Trupa nu a reusit sa ma convinga in cele 30 de minute alocate si asta in ciuda faptului ca prestatia scenica a fost destul de dinamica. Vocalul a alergat pe toata scena, a imitat putin jocul scenic al lui Bruce Dickinson, dar de pe scaun este greu sa intri in atmosfera. Cred ca intr-un club i-as fi apreciat ceva mai mult, poate cu o alta ocazie.

Sylpheed sunt o alta trupa italiana dar una adepta a stilului gothic metal. Ca sa va faceti cat de cat o idee muzica trupei aduce oarecum cu cea a celor de la Theatre Des Vampires dar la un nivel mai scazut. Sylpheed mi-au placut ceva mai mult, poate si datorita faptului ca stilul lor este ceva mai atmosferic si nu indeamna atat de mult la miscare. Corporatistii din spate nu au fost foarte preocupati de muzica dar au fost impresionati in mod placut de picioarele solistei.

Tarja a urcat pe scena putin dupa ora 21 si timp de aproape 100 de minute mi-a confirmat cateva lucruri: este in continuare o artista foarte buna, stie sa faca show, dar in muzica ei se simte intr-o foarte mare masura lipsa unui compozitor de talia lui Tuomas Holopainen. Nu stiu cine a compus piesele de pe albumele solo ale solistei dar nivelul lor este net inferior celor din perioada Nightwish. Setlistul s-a axat in primul rand pe piese proprii (I Walk Alone, Until My Last Breath, In For A Kill, I Feel Immortal etc) dar momentele de varf au fost tot piesele Nightwish (Bless The Child si Phantom Of The Opera) plus exceptionalul solo de tobe al lui Mike Terrana. Altfel Tarja este in continuare o solista charismatica si din punct de vedere al prestatiei proprii nu am nimic de reprosat. Mi-au placut foarte mult si momente acustice plus piesa cantata la pian, dar parca tot asteptam un Sleeping Sun. Per total a fost totusi un concert destul de reusit.

Din punct de vedere al organizarii nu au fost probleme semnificative deci nu am nimic de reprosat la capitolul asta. Cam atat pentru astazi astept cu interes concertele din februarie, printre care si un posibil concert Diary Of Dreams in Silver Church (29 februarie).

I Love To Say Fuck a aparut pentru prima pe versiunea remixata a albumului Songs from the Recently Deceased (Frankenstein Drag Queens from Planet 13) in anul 2000. Enjoy.

Avand in vedere ca am ajuns la ultimul post din 2011 (probabil ca pentru voi o sa fie primul pe 2012 ) m-am gandit ca nu ar fi rau sa incheiem anul (sau sa il incepem pe cel nou) cu un set de piese “de caterinca”. Enjoy!

La Multi Ani!

O cronica a albumului Imaginaerum puteti citi pe Bangyourbrain.

Kobra And The Lotus a semnat recent un contract cu casa de discuri a lui Gene Simmons (Kiss) si datorita acestei intelegeri viitorul album al trupei va fi distribuit de Universal Music.  Trupa este cotata de presa de specialitate drept una dintre marile sperante ale zonei heavy metal asa ca m-am gandit sa va prezint si o piesa de pe albumul de debut al trupei, Out Of The Pit.