Metalul si Criza

Acum cateva saptamani s-a anuntat ca revistele americane Metal Maniacs si Metal Edge vor fi inchise la inceputul primaverii. Metal Maniacs era una dintre cele mai apreciate reviste metalice de peste ocean. Demn de apreciat este faptul ca respectiva publicatie aloca un spatiu generos si trupelor uderground, trupe care erau promovate si prin intermediul CD-ului atasat revistei. Putini stiu dar Blabbermouth a aparut ca varianta online a rubricii Borivoj Krgin’s Bits din Metal Maniacs.

Intrebarea insa este alta. Ce relevanta mai are pentru publicul de azi o revista lunara? Internetul ofera un bagaj extrem de mare de informatie toata acesibila la un singur click distanta. Din pacate insa era publicatiilor pe hartie incepe usor usor sa apuna. Si este pacat zic eu pentru ca cel putin pentru mine ideea de a tine o revista in mana nu se compara cu nimic. Imi aduc aminte cu nostalgie cum cautam HMM-ul  pe la toate chioscurile de ziare din oras.  Apropo de HMM se pare ca nici respectiva revista nu o duce prea bine.

Nu doar presa este insa afectata de criza mondiala. Zilele trecute s-a anuntat si inchiderea casei de discuri GUN Records. GUN nu era de loc o casa de discuri neglijabila de-a lungul timpului ea colaborand cu artisti ca HIM, Bullet For My Valentine, Apocalyptica, Lordi sau Within Temptation. O parte dintre trupele de la GUN vor trece la compania mama Sony Music.

Vina este aruncata tot pe criza si pe internet dar aici lucrurile sunt putin mai nuantate. Peste tot auzim ca downloadul ilegal duce la moartea industriei muzicale. Dar hai sa ne gandim un pic. Pana la aparitia mp3-urilor oricine putea copia orice album de la un prieten. Un dublu casetofon nu era chiar asa o raritate dar cu toate acestea trupe ca Metallica sau Bon Jovi au vandut milioane de discuri. Diferenta este ca pe vremuri casele de discuri erau mult mai selective in timp ce acum pe piata apar mult prea multe discuri, majoritatea de o calitate cel mult mediocra. Asta va duce la moartea industria muzicale nu mp3-urile.

Anunțuri

23 răspunsuri to “Metalul si Criza”

  1. Dispar revistele care nu stiu sa se adapteze. Vrei sa fii underground, fii underground, dar atunci trebuie sa ai in vedere reduceri de tiraj, de personal, de salarii. Nu poti sa fii underground si sa te astepti sa vinzi 50.000 de exemplare. De ce nu se pune problema asta la Metal Hammer sau Kerrang? Pe de alta parte, informatiile pe internet sunt la un click distanta, dar trebuie sa stii unde sa dai click. Pana acum, cele mai utile informatii le-am gasit in revistele tiparite: recenzii scurte si la obiect, note realiste (nu cred ca am vazut vreo nota de 10 pana acum, lucru absolut normal, pe cand siteurile romanesti sunt pline de note de 10 pentru toate balariile), interviuri bune. Cu stirile sunt cam in urma, dar am mai gasit si chestii inedite.
    In legatura cu casele de discuri, mp3-urile au distrus tot. Am copiat o gramada de albume pe casetofon, dar niciodata nu am fost multumit de calitatea sunetului. Chiar daca se spune ca sunetul e mai bun pe CD, nu ma deranjeaza calitatea mp3-urilor. De cand am computer, cumpar CD-uri doar pentru booklet, pentru a sustine cate un artist sau albumele trupelor romanesti pe care le gasesc mai repede in magazine decat pe internet.

  2. Nu stiu cum era pe vremuri dar in zilele noastre Kerrang a ajuns un fel de Bravo cu rockeri. Si nu ma refer doar la trupele luate in calcul cat la modul de scriere al articolelor. Metal Hammer este poate exemplul cel mai bun de adaptare la vremurile de azi, dar fara a uita de unde a plecat. Cam 20% din revista sunt alocate stilurilor underground (Subterranea) iar restul trupelor in voga. Ceea ce este ok. Despre modul de notare al discurilor e discutabil. Am vazut foarte rar note de 10 dar la fel de rar si note sub 7. Practic majoritatea albumelor se invart undeva intre 7.5 si 8.5 Ceea ce iara nu prea e in regula.

    In legatura cu casele de discuri chiar tu spui ca achizitionezi anumite albume ca sa sustii cate un artist (si din ce ai scris pe blogul tau stiu ca obisnuiesti sa faci asta). Pai asta e si faza. Cumperi albumele pe care chiar vrei sa le cumperi. Pentru restul sunt bune mp3-urile. Cam asa era si atunci…Daca iti placea cu adevarat un album faceai tot posibilul sa il ai original (sau macar o licenta respectabila) daca nu era si varianta copierii de la un prieten. Sigur ca rata pirateriei este mai mare acum (atunci tot trebuia sa fie un prieten de la care sa copiezi albumul acum poti downloada de la necunoscuti) dar nu cat sa ingroape cu adevarat industria.

  3. Metal Hammer il cumpar mai rar, Classic Rock mai des, si pot sa-ti spun ca in Classic Rock n-am vazut niciun 10 intr-un an, in schimb am vazut multe note de 4, 5 si 6. Kerrang e un fel de Bravo, dar cred ca asta si-au dorit. Cu toate acestea, un album de 4 sau 5 stele chiar e un album de 4 sau 5 stele pentru multa lume, nu doar pentru cel care scrie recenzia.
    Mp3-urile ma fac sa cumpar tot mai putine albume care imi plac si aici e problema. In mod normal, ar fi trebuit sa am cel putin 20 sau 30 de albume aparute in 2008, asa am vreo 3 sau 4.

  4. Cat am fost in Anglia am cumparat Metal Hammer, Kerrang, Terrorizer si Metal Maniacs (importata) numar de numar. Cel mai mult imi place Terrorizer, mi se pare cea mai bine scrisa. Nu am dat asa mare atentie notelor dar este adevarat ca sunt ceva mai mici fata de online-ul de la noi. In general daca un album imi atrage atentia il downloadez…mai apoi daca imi place foarte mult il cumpar original. Evident daca il gasesc… Anumite produse se gasesc totusi destul de greu.

    Apropo de revistele englezesti…ai idee daca se gasesc si pe la noi pe undeva?

  5. Classic Rock, Kerrang si Rock Sound se gasesc in magazinele Inmedio.

  6. Aha … mersi o sa le caut pe acolo :).

  7. In general cd-uri cumpar doar ca pe suveniruri de la concerte, sau ca sa sustin trupe din underground, dar recunosc ca daca imi place o banda e mai simplu sa descarc albumul de pe net, decat sa caut cd-ul, oricum mare parte din muzica pe care o ascult nu o gasesc in magazine, ar trebui sa o cumpar tot de pe net (daca exista), ar dura mai mult, si nu ar fi gratis. Totusi. daca se intampla sa vad la magazin un album care imi place foarte mult, il cumpar chiar daca am mp3-urile. Oricum rar trag muzica, sunt genul care asculta la infinit aceleasi albume, totusi pentru diversitate ascult radiourile online, si daca aud ceva interesant, caut sa descarc tot albumul.

    Reviste nu mai cumpar, nici nu prea am ce, aparea acum cativa ani in Madrid Hell Awaits Magazine in varianta tiparita, foarte bine facuta, si cu CD, mare parte din piese si din articole fiind despre undergound, un calander al concertelor pe luna urmatoare, imi era foarte folositoare, dar pe atunci nu aveam internet, la un an a disparut revista de pe piata, au ramas doar cele comerciale, total neinteresante pentru mine.

  8. Are relevanta sa stii. Cand ai un job, facultate si ceva viata sociala (=prietena) cu greu mai apuci sa iti citesti toate feedurile. Mergea acolo un rezumat de luat pe autobuz\pe buda. Am avut si in Romania incercari 🙂

    Kerrang kinda sucks 😛

  9. Si eu obisnuiesc sa cumpar CD-uri drept suveniruri. Fie de la concerte, fie de la o excursie si tot asa.

    Man pe buda se citeste can can nu reviste de metale :D.

  10. Eu nu citesc reviste de metale. Mdeah, sunt o ignoranta, dar de obicei ma enervez la recenzii si prefer sa ma abtin. Despre concerte si ce ma mai intereseaza, sigur aflu. E greu sa nu, uneori.

    CD-uri, la fel, pe la concerte, cadouri (daca sunt obsedata de vreun album, sigur se gaseste cineva si vreo ocazie sa mi-l faca cadou – scuze cacofonia, mi-e lene sa gandesc sa o inlocuiesc), in rest mp3uri. Urat, stiu, dar nu ma simt vinovata, macar si din simplul motiv ca n-as avea de unde sa cumpar toata muzica pe care o ascult (de unde = resursele financiare, dar si locul efectiv unde as gasi albumu x al trupei y)

  11. Perfect de acord ca nu iti poti permite sa cumperi toata muzica pe care o asculti dar eu cel putin am observat o chestie. De cand cu internetul si mp3-urile parca nu mai savurez muzica la fel de mult. Este perfect adevarat ca ascult mult mai multe chestii dar nu mai ma bucur de ele cum ma bucuram mai de mult cand imi venea coletul de la Bestial Records. Atunci luam cam un album pe luna dar pe ala il stiam la perfectie. Prin studentie ascultam cam tot ce aparea. Cred ca treceam lejer de 100 de albume pe an. Ghici de cate dintre ele imi mai aduc aminte?

    Pe de alta parte ai dreptate in legatura cu preturile mari si disponibilitatea scazuta.

  12. Haha, cred ca imi aduc aminte fiecare caseta, rar gaseam una originala, in general erau trase de la cunoscuti, imi desenam singur copertile, iar atunci cand gaseam poza albumului in HMM o decupam si incercam sa reproduc si fontul pe lateral… acum a devenit ceva banal, ca si mersul la concerte, nu mai trebuie sa-mi fac timp ca sa nu ratez unul din rarele evenimente metal, cum erau atunci, in prezent doar cand am timp si chef de iesit dau o cautare pe net sa vad ce concerte sunt, altfel nici nu deschid paginile de metal.

  13. De original nu se punea problema. Licente sau piraterii gen Vivo si Eurostar. Din cand in cand veneam in Bucuresti pentru o excursie in Piata Romana. Tin minte ca odata am stat in ninsoare cam 2 ore pana au aparut aia cu tarabele. Dar am luat Anathema – Silent Enigma, Overkill – WFO, King Diamond – Conspiracy si inca vre-o 2 chestii :D.

  14. Eu eram mai norocos, aveam un prieten care facea rost prin posta de discuri, casete originale, cred ca si de cd-uri, pur si simplu isi facuse un catalog care depasea ca titluri tot ce se gasea in Romana, ii dadeam casete blank si imi tragea orice la o calitate mult mai buna, in general „raritati”. Bine, mergeam si prin Romana, dar pentru distractie… desi nu prea era nimeni cu grind-ul pe acolo (titluri se gaseau, dar fani ai genului nu, cred ca stateau ascunsi prin case). 😀

  15. Mda acum gasesti lejer cam orice … dar vezi parca nu mai e cum era atunci :). Eu aveam bafta de un amic de asta de la care luam jocuri pe calculator…

  16. @Garm: Clar, nu mai e ca inainte, un lucru capata valoare si prin greutatea cu care poate fi obtinut, totusi nu te obliga nimeni sa descarci, asculti toate albumele pana la saturatie si sa mergi la toate concertele, eu ma multumesc cu preferintele mele, si eventual mai ascult chestii care mi se recomanda, merg la un concert doar daca am chef, sau eventual daca sunt invitat. Imi place ca rock-ul sa ramana altceva decat ceea ce fac in fiecare zi, categoric nu as lucra in bransa, am refuzat cateva oferte, altele au ramas in suspensie, daca se lovesc cu ceea ce ma distreaza sa fac poate am sa le rezolv… cam atat.

  17. Aveti dreptate. OK, eu sunt un pic mai tanara, n-am prins vremurile cu casete – sau poate ca da, dar eram ignoranta. Dar depinde de om pana la urma… am avut si eu un music frenzy la un moment dat, si cautam si ascultam si ma extaziam la multe chestii, dar mi-a trecut tocmai pentru ca nu reuseam sa raman influentata de ceva si mi se parea ca devenise cam superficiala toata treaba. Asa ca prefer sa raman in urma la noutati – din nou 😀 – si sa ma bucur de anumite chestii asa cum merita.

  18. @Drace – In primii ani de liceu eu visam sa lucrez in bransa asta :). Primul program pe care l-am facut pentru calculator lista discografiile mai multor formatii :P.

    @Arana – tu nu ai prins perioada casetelor, eu nu am prins perioada de dinainte de revolutie….atunci era cu adevarat greu sa faci rost de muzica :D.

    Ambii aveti dreptate e mult mai bine sa ramai la chestiile care iti plac cu adevarat. Eu am ajuns mai tarziu la concluzia asta dar deh … mai bine mai tarziu decat niciodata :).

  19. Cred ca primul CD original rock a fost un AC\DC de la unchiu meu din Germania, primit la gramada cu o serie de porcarii gen ”Saragoza Band”. AC\DC-ul ala era numa bun de ”behait” pe Back in Black.

    In rest, vinilurile lui taica-meu, am si un Night at The Opera produs in India de EMI 🙂

  20. Vinilurile erau ceva deosebit. Am citit undeva ca muzica se aude cel mai bine pe discurile de vinil. Sincer nu am ascultat asa de multe ca sa imi fac o parere. Ai mei aveau mai mult populara 🙂

  21. Se aude pentru ca e format analogic , nu digital. Muzica e ”fizic” intiparita pe suport 🙂 – chestia e ca asta era valabil sa zicem daca luai in 90′ un vinil nou nout de calitate si un CD…intre timp tehnicile de imprimare pe CD\DVD s-au perfectionat si calitatea a ajuns sa fie similara. Didn’t matter that much. Oricum, vinilurile se duceau naibii dupa 20-30 de ascultari (nu se duceau naibii de tot dar progresiv scadea calitatea – desi aveam si inca am un pick-up bun). Ori pentru un metalist care sa zicem ca n-are acces la torenti, 20-30 de ascultari ale unui disc bun e putin 😛

  22. @krossfire – 20 de ascultari pot fi si multe daca discul e prost :D.

  23. I have been exploring for a bit for any high-quality articles or blog posts on this sort of space .

    Exploring in Yahoo I finally stumbled upon this site.
    Studying this info So i’m satisfied to convey that I have a very good uncanny feeling I came upon just what I needed.

    I most indisputably will make certain to don?t fail to
    remember this web site and give it a look regularly.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: