El Metodo

El Metodo este unul dintre cele mai tari filme pe care le-am vazut in ultima perioada. Filmul poate fi considerat drept o combinatie de The Apprentice si Big Brother cu o usoara nota de thriller.

Pe scurt subiectul este urmatorul: 7 corporatisti sunt intervievati in vederea ocuparii unui post de conducere. Toti sunt atacabili pe diverse teme desi CV-urile lor par beton. Pentru alegerea candidatului ideal este aplicata “metoda Grönholm”. Aceasta presupune izolarea candidatilor intr-o camera si supunerea lor la diverse teste. Extrem de important: evaluarea este facuta chiar de unul dintre cei 7, in realitate angajat al firmei respective.

Din punct de vedere tehnic filmul impresioneaza tocmai prin simplitatea sa. Totul se bazeaza pe actori buni si scenariu beton. Fara efecte speciale, fara violenta, fara floricele, El Metodo este totusi un film extrem de tensionat. Este genul de film pe care il urmaresti incercand sa iti dai seama cine este “criminalul” (spionul) si iti schimbi parerea de 2-3 ori. Nu trebuie ratat.

Multumiri speciale lui Richie pentru sugestie.

Other Bands Play MANOWAR Kill !!!

Din diverse motive am ratat prima parte a concertului, dar am reusit sa prind cam jumatate din prestatia Trooper. Acestia si-au confirmat statutul de lideri ai scenei autohtone oferind un spectacol reusit incheiat cu un extrem de inspirat bis (Highway to Hell). Publicul a fost si el la inaltime sustinand trupa pe parcursul spectacolului.

Holyhell au fost pentru mine revelatia serii. Desi ii consideram o pila a “regilor” am sfarsit prin a fi placut impresionat de piesele lor. Nici nu avea cum sa fie altfel avand in vedere prezenta lui Joe Stump si Rhino in trupa. Claparul Francisco a cantat pe alocuri si in timpul concertului Manowar. Pe langa piesele proprii am avut parte si de un cover Dio (Holy Diver) iar dupa incheierea concertului am fugit la standul de merchandise pentru a cumpara albumul Holyhell. O sa va povestesc despre el cat de curand.

“When we’re in town the speakers explode” – duminica seara la Romexpo generatoarele de curent au cedat. Si nu o data ci de doua ori in timpul piesei Brothers Of Metal. Joey a salvat situatia cu un micut discurs mobilizator (Metallica au avut probleme cu generatorul??? Iron Maiden ??? Motorhead??? Evident nu – pentru un show Manowar nu exista termen de comparatie). Una peste alta astfel de intamplari fac parte din farmecul Manowar.Joey le-a facut un picut de reclama si celor de la Holyhell PR-ul americanilor fiind de nota 10. In definitiv pe langa muzica de calitate este extrem de important sa stii cum sa o vinzi iar americanii exceleaza la acest capitol. Inaintea piesei The Gods Made Heavy Metal pe scena au fost invitate 2 animatoare (bulgaroaice din pacate) dar si un chitarist amator. In aceasta formula a fost interpretata piesa respectiva brasoveanul pastrand in final chitara, tricoul, cine stie poate si animatoarele.

Concertul regilor a fost tot ceea ce mi-am dorit si mai mult decat atat. Playlistul a fost generos cuprinzand majoritatea hiturilor mai noi sau mai vechi ale trupei. Au fost si Brothers of Metal dar si Blood Of My Enemies, si Warriors Of The World United dar si Kill With Power, nu au lipsit Heart Of Steel, Kings Of Metal, Sleipnir, Call to Arms si multe multe altele. Intreruperile nu au afectat durata showului acesta terminandu-se destul de tarziu. Fara discutie evenimentul metalic al anului.

Motorhead – un zeu la Romexpo

“Q:Who’d win in a wrestling match, Lemmy or God?
A:Trick question. Lemmy is God!!!”

Doar doua propozitii sunt suficiente pentru a rezuma experienta traita aseara la Bestfest. Dar sa o luam de la inceput. Ziua a debutat cat se poate de prost cu o ploaie torentiala. Deja ma si vedeam la concert, ud pana la piele si evident fara nici un chef. O scurta excursie la Cora si am devenit mandrul posesor al unei pelerine galbene de ploaie. “Vedeti la raionul de gradinarit, langa ghivece” m-a indrumat o vanzatoare foarte amabila dupa ce alte 3-4 au ridicat nedumerite din umeri. Aviz amatorilor.

Undeva pe la 6 jumate s-a strans gasca si ne-am indreptat catre locul faptei. Am ajuns in timpul recitalului Polarkreis 18. Plictisitor rau de tot asa ca am cautat refugiu la terasa. Terasa la care se vindea bere la halba si suc la pahar. Timpul trecea al dracu de greu iar Polarii aia nu dadeau nici un semn ca ar termina prea curand prestatia. V-am mai zis ca erau plictisitori rau de tot???

“We’re Motorhead and we play rock’n roll” – Amin. La 8 jumate trecute fix au inceput acordurile de la Iron Fist. Timp de o ora “bosorogii” au interpretat hit dupa hit: Stay Clean, Metropolis, Another Perfect Day si multe altele. Interactiunea cu publicul a fost minimala, trupetii incercand sa inghesuie cat mai multa muzica. Oricum o astfel de legenda nu are nevoie de prea multe artificii la acest capitol fiind preferat un solo de tobe magistral interpretat de Mikky Dee. Finalul a fost incendiar: Killed By Death, Ace Of Spades si Overkill – plus promisiunea unei reveniri. Cel mai tare show la care am asistat in ultima vreme.

Dupa doar o ora, mult prea putin pentru o astfel de trupa, zeii rock n’roll au predat stafeta lui Moby. Am ramas si la Moby macar sa imi fac o idee. M-am chinuit juma de ora sa imi dau seama daca blonda de la bass canta au ba si o alta explicandu-le amicilor mei ca nu recunosc nici o melodie (”Hai bah ca asta-i din nouaspatru”). Abia spre finalul concertului am recunoscut si eu Lift Me Up. Una peste alta nimic deosebit, ca showman nu m-a impresionat, mi-a placut mai mult vocea negresei. Ajuns acasa am scos de la naftalina un best of Motorhead. Lemmy Is GOD.

This Is England

Prezentat drept “Cel mai bun film britanic de la Trainspooting incoace” This Is England este mai degraba o replica englezeasca la American History X.  Plasat in vara anului 1983 filmul regizat de Shane Meadows abordeaza doua teme majore pentru societatea britanica: violenta in scoli si rasismul.

Agresat la scoala datorita costumatiei hippie Shaun (12 ani) se refugiaza in gasca de skinheads condusa de Woody. Eliberarea din inchisoare a lui Combo (Stephen Graham – Snatch, Band Of Brothers, Gangs Of New York, Public Enemies), un skinhead mai in varsta si membru al unei organizatii de extrema dreapta, schimba total atmosfera din grup si duce la scindarea acestuia. Vazand in Combo un fel de tata surogat Shaun este atras in tabara acestuia dar noua gasca este mult mai agresiva iar Shaun este nevoit sa participe la o serie de fapte antisociale.

Principalul atu al filmului este in mod evident mesajul social. Desi plasat in perioada guvernarii Thatcher problemele abordate sunt extrem de actuale pentru societatea britanica a zilelor noastre. Violenta adolescentina, emigratia excesiva din unele zone si ascensiunea partidelor extremiste sunt toate subiecte fierbinti si in prezent. Din perspectiva celui care a luat oarecum contact cu aceste realitati va recomand calduros acest film. This is England my friends.

Green Street

Green Street este in esenta un “The Football Factory” mai slefuit. Elijah Wood joaca rolul lui Matt un fost student la Harvard sosit Londra spre a-si vizita sora (Claire Forlani). Prin intermediul sotului ei il cunoaste pe Pete liderul gruparii de hooligans Green Street Elite. Matt se integreaza destul de repede in gasca si participa la o serie de lupte de strada.

Scenariul este destul de reusit chiar daca originalitatea sa este un picut umbrita de “The Football Factory”. O bila alba pentru modalitatea de prezentare a suporterilor. Acestia sunt priviti ca oameni obisnuiti nu ca niste animale care traiesc decat pentru echipa de fotbal. Oameni obisnuiti care au totusi o problema cu violenta, violenta dirijata uneori si impotriva unor persoane fara legatura cu zona hooligans. Aceasta violenta este usor glorificata pe alocuri iar Pete devine prea usor un model de urmat pentru Mark, un personaj care ar fi trebuit sa aiba alte valori.

Realizarea tehnica este destul de buna fara a impresiona iar jocul actorilor este ok. Totusi mi-a fost destul de greu sa il consider pe hobbitul Frodo drept huligan de cartier. Per total, fara a fi exceptional,  Green Street este un film destul de reusit.

PS.  Un mare “Fuck You” cretinului care se plimba pe strazile din Londra ascultand manele. Am trait sa o vad si pe asta.