The Wire - season 5

“Deserve got nuthin’ to do with it.” - Snoop

Sezonul 5 constituie din pacate ultimul sezon al unuia dintre cele mai bune seriale politiste din toate timpurile. Referitor la acest al 5-lea sezon creatorul David Simon declara ca va fi axat pe jurnalism si media, pe povestile care se spun prin intermediul presei si pe modul in care acestea sunt spuse. Tot el sustinea ca nu mai exista si un al 6-lea subiect ce ar putea presupune realizarea unui sezon numarul 6, poate doar influenta comunitatii latino-americane in Baltimore, dar subiectul ar fi prea greu de abordat avand in vedere faptul ca printre realizatori nu exista nici un component al comunitatii latino-americane.

In acest sezon cu numarul 5 actiunea se muta din scolile prezentate in sezonul 4 in sediul cotidianului local “The Baltimore Sun”. In centrul actiunii ii avem astfel pe Gus Haynes (interpretat de Clark Johnson) un editor ce incearca sa mentina conduita ziarului, conduita amenintata tot mai mult de reducerile de personal cauzate de scaderea vanzarilor, si Scott Templeton (jucat de Thomas McCArthy) un ziarist ce isi vede postul amenintat si incearca sa il pastreze cu orice pret. Din punct de vedere al politiei echipa “Major Crimes Unit” este desfiintata in urma reducerilor de personal iar membrii ei sunt raspanditi prin diverse alte departamente. Cu toate acestea Lester Freamon si McNulty fac tot posibilul sa construiasca un caz impotriva lui Marlo, care intre timp a devenit regele strazilor din Baltimore. Pentru asta ei simuleaza prezenta unui ucigas in serie care omoara oameni fara locuinta. Tot in cazul acestui ultim sezon este prezentata si ultima confruntare intre un Omar retras initial din activitate si banda lui Marlo Stanfield.

Acest sezon final beneficiaza si de aparitii speciale a unor personaje din seriile anterioare, daca ar fi sa ii numim aici pe Greci, Avon Barksdale, Beadie Russell, Naresse Campbell, maiorul Colvin si multi altii. Aparitia lui Avon cel putin este din punctul meu de vedere unul din momentele de varf ale serialului.

Personal ma despart cu greu de eroii acestui serial care a fost si ramane serialul meu preferat. Punctul forte al intregii serii il constituie chiar realismul personajelor prezentate. Nu avem parte de super eroi care rezolva toate problemele doar pocnind din palme ci de oameni reali care se lupta cu probleme reale si care incearca sa isi faca treaba cat pot de bine. The Wire este printre putinele productii de gen care este axata si pe portretizarea cat mai buna a personajelor negative. Fiecare dintre ele are propria personalitate, propriile valori si propriile motivatii lucru ce nu este usor de realizat avand in vedere numarul foarte mare de personaje. Una peste alta nu-l ratati sub nici o forma.

“A lie ain’t a side of a story. It’s just a lie.” - Terry Hanning

P2

Desi debutant regizorul Franck Khalfoun reuseste sa ne ofere cu P2 un thriller de foarte buna calitate. Actiunea se petrece in ajunul Craciunului in parcarea subterana a unei cladiri de birouri din New York. O tanara aspiranta la statutul de femeie de afaceri devine tinta obsesiilor paznicului de noapte al parcarii cladirii in care aceasta lucreaza.

In rolul principal o avem pe Rachel Nichols la poate primul rol mai important in cadrul unei productii cinematografice (ea are totusi la activ prezente in seriale ca Alias, Sex and The City, Line of Fire, rolul principal in The Inside si o prezenta pe marile ecrane in “The Amityville Horror”) iar in rolul negativ il regasim pe Wes Bentley (American Beauty). Un rol cel putin la fel de important il au cainele Rocky (ce aduce aminte de Resident Evil) dar si parcarea in sine. Cladirea este complet incuiata, nu exista prea multe zone luminate, dar nici posibilitati de a gasi un refugiu, un loc sigur sau un ajutor.

Desi lipsit de originalitate “P2″ reuseste sa impresioneze inca de la primele secvente si, spre deosebire de o multime de alte productii de gen, reuseste sa te tina in priza pana in ultima secunda. Impresioneaza de asemenea modul de realizare al suspansului fara a utiliza trucurile obisnuite ale unor astfel de productii. Personajul negativ nu are nici un pic de mister, dar beneficiaza de o rautate dusa pana la extrem iar personajul pozitiv, ei aici avem domnisoara tipica aflata la ananghie dar care pana la urma reuseste sa se descurce si singura. Foarte inspirata este alegerea lui Rachel Nichols dar si a rochiei albe ce ii da o nota crescuta de puritate si innocenta.

In concluzie un thriller extrem de reusit recomandat atat amatorilor genului cat si oricarui alt cinefil.

Tiamat - Amanethes

Johan Edlund si Tiamat revin in 2008 cu un nou album intitulat “Amanethes” la o noua casa de discuri Nuclear Blast.Este interesanta evolutia celor de la Nuclear Blast de la un micut label underground la un major al zonei metal. Practic la NB s-a strans crema zonei metal din zilele noastre.Revenind la Tiamat acest nou produs reuseste sa impresioneze inca de la coperta o coperta tipica pentru zona gotica si mai putin pentru cea metal. De fapt trebuie sa recunoastem ca partea metalica a fost in cazul Tiamat data la o parte acum foarte mult timp. Pe de alta parte acest nou album este destul de variat si beneficiaza de destule piese interesante. Varietatea este cred eu punctul forte al produsului avand in vedere ca marea majoritate a produselor din ziua de azi sunt axate pe 1-2 piese cu statutul de “hit” si inca o multime de clone pe teme similare.

Din punct de vedere muzical acest produs cred eu poate fi incadrat intr-o zona gotica cu diverse alte influente asupra carora trebuie sa imi recunosc ignoranta. Avem parte atat de piese extrem de linistite cum ar fi “Will They Come” sau “Meliae” aceasta din urma avand o usoara tenta de folk, “Circles” cu o tenta de balada si o usoara voce feminina in background, avem insa parte si de piese mai ritmate cum ar fi “The Temple Of The Crescent Moon” sau “Lucienne”. Tot din punct de vedere muzical putem lesne observa ca acest nou produs preia teme din majoritatea produselor incepand cu Wildhoney.

Amanethes este in opinia mea un candidat serios la titlul de albumul anului daca nu pentru intreaga zona rock macar in zona gotica, si nu ne ramane decat sa asteptam concertul de la Sibiu din 18 iulie pentru a ne convinge mai bine despre cum suna Tiamat in 2008.

Paranoid Park

Filmul din 2007 al regizorului Gus Van Sant continua cumva ceea ce acesta a inceput in 2003 cu “Elephant”. Filmul este tot o drama cu liceeni, chiar daca de data asta nu mai are un substrat real fiind bazat pe romanul cu acelasi nume al lui Blake Nelson. Van Sant este un regizor cu o cariera interesanta. Nominalizat la Oscar pentru “Good Will Hunting” acesta a regizat si alte filme cu un oarecare success de box office ca “Finding Forrester” sau un remake al clasicului “Psycho” toate acestea precedate de un exceptional “To Die For” cu Nicole Kidman in rolul principal.In ciuda succesului comercial Vas Sant se reorienteaza ulterior pe filme “de arta” cum este si acesta de fata.

Actiunea se invarte in jurul lui Alex, elev de liceu, pasionat de skating, care doreste sa se integreze in comunitatea de skating din jurul unui parc intitulat “Paranoid Park”. Intr-o seara visul lui este sfaramat de uciderea accidentala a unui paznic de noapte iar constiinta lui Alex incepe sa ii faca acestuia probleme. Interesanta este discutia dintre Alex si o prietena a sa. El incearca sa minimizeze problemele sale (problemele adevarate sunt oamenii ce mor in Irak si copii care sufera de foame in Africa) iar fata intuind ce se intampla in sufletul lui ii raspunde ca desi aparent minore problemele sunt destul de mari cand ti se intampla tie.

Filmul lui Van Sant impresioneaza in primul rand prin alegerea distributiei, in majoritate elevi de liceu aflati la primul lor rol.Chiar daca in mare parte debutanti tinerii lui Van Sant sunt extrem de credibili in rolurile lor, poate tocmai datorita varstei fragede.De asemenea realismul filmului este crescut si de tehnicile de filmare folosite. Imagini cat mai brute, cat mai putin editate care par a fi filmate cu o camera de mana isi fac aparitia din cand in cand la fel ca in “Elephant”. Nu-l ratati.

“I stared out the window. I imagined riding to the police station, my hands cuffed behind my back. That would be fine with me. It really would. I was done. There was no point now. My life sucked so much, I might as well get caught.”

Romanul “Paranoid Park” - Blake Nelson

Symphaty for Mr Vengeance (Boksuneun naui geot)

“Symphaty for Mr Vengeance” este filmul ce inaugureaza trilogia razbunarii a regizorului coreean Chan-wook Park, trilogie continuata de “Oldboy” si “Symphaty for Lady Vengeance”. Daca Oldboy va impresiona prin complexitatea razbunarii prezentate iar ultima serie prin simbolurile reliefate in diverse cadre, productia de fata beneficiaza de scenariul cel mai simplu fiind si mai usor de urmarit decat cele ce ii urmeaza.

In centrul actiunii se afla Ryu, surdo-mut,muncitor sarac in cadrul unei corporatii coreene, a carui sora are nevoie urgenta de un transplant de rinichi. In momentul cand este concediat Ryu intra pe mana traficantilor de organe care ii propun in schimbul unei sume de bani si a propriului rinichi ca ii vor gasi unul compatibil pentru sora sa. Este pacalit si pentru a face rost de bani decide sa o rapeasca pe fetita fostului sau patron Park. Din pacate lucrurile nu merg cum ar fi trebuit fapt ce genereaza un sir de evenimente sangeroase. Spre deosebire de celelalte productii in cazul celei de fata este interesant de identificat “Mr Vengeance” deoarece cam fiecare personaj principal are o polita de platit fiind de-a lungul filmului atat razbunator cat si victima.

Printre ideile interesante ale acestei productii este tenta de film mut data de personajul principal. Din cand in cand dialogurile in adevaratul sens al cuvantului lipsesc fiind inlocuite cu ecrane pe care sunt scrise replicile personajelor astfel ca in destule situatii imaginile trebuie sa vorbeasca in locul oamenilor. Trebuie subliniat faptul ca pe final filmul abunda de secvente extrem de brutale deci nu prea este un film pentru cei usor impresionabili

“I know you’re a good guy… but you know why I have to kill you… “